Sweet home

Mizerabilă casă, straniu cavou,

Cu mici încăperi dispuse-n careu.

În ele stau oameni, pleavă socială,

Au apă curentă dar rareori se spală.

(Grotescă adunare ce-și zbiară disperarea

Cu zgomote lugubre din zori și până seara)

Vin spetiți de munca „ce nobil pe om îl înalță!”

„Of!”, zic ei și înjură: „Mama ei de viață!”

Cămări insalubre urcă pe scări jegoase

Closetul obturat în coridor miroase,

Iar aburul său tainic se varsă în cotloane

Unde-și trăiesc destinul oameni și lighioane.

 

Învârt cheia în broască și sunt din nou acasă,

Mă-mpiedic de covorul ce-n mijloc zici că-i plasă,

De scaunele șchioape dispuse orișiunde,

Chiștoace, furculițe ori… farfurii rotunde,

Sticle, borcane, cuie, cuțite, calendar,

Pernițe, scrumiere și pensule din… păr,

Pantofi cu șosete, cămăși, pijamale,

Cutii de conserve și… n-am spus tot, îmi pare,

Iar când văd masa plină de cârpe și oale,

Îmi trece orice chef sau poftă de mâncare.

Patru învechite și roase dulapuri

Sprijină pereții cu păianjeni la colțuri,

Geamuri nespălate, perdele afumate

Și-o sfoară pentru rufe spălate, nu curate,

Patru paturi, soba și-un vechi difuzor

Completează haoticul peisaj interior.

Grăbiți și nesătui, gândacii de cămară

Se plimbă fără teamă din oală în oală,

Iar muștele, insecte stăruitoare,

Își reproduc în tihnă noi clanuri zburătoare.

Dimineața, cu semne de arcuri în coaste

Mă înrolez buimac, să-ngroș a muncii oaste,

Iar când revin, în fine, îmi murmur, doar sunt om:

„Mă-ntorc la mine-acasă! Home, sweet home!”