Reumatism
Ciudatul om, o umbră solitară,
Sta cocoțat pe-un scaun,
Într-o seară,
Și plictisit să audă cum fluieră vântul
Lăsă, căscând agale, să-l bântuie gândul…
Aș vrea
Să pot spune suav,
N-am apă caldă
Și deger în casa mea
Aș vrea
Să pot declara grav,
Iată vântul cum saltă
Și după o noapte grea
Zăpada de un alb vinovat
S-a tot adunat
Nemăsurat…
O casă vecină
Ajunsă ruină
Zace-ntr-o parte
Un simplu semn de carte
Și-acolo departe
Un coș ne afumă,
O lume de gumă
Învinsă de frig,
O viață de câine cu coadă covrig,
Un nor croncănind trece-n grabă din nord,
Zăpada venind pe-un teren fără cord…
Privesc plictisit spațiul confuz
Și-ascult muzichie la crivăț ursuz. Oh!
Mâine… viitorul…
Simt clipa cum palpită,
O coadă imensă la carne de vită,
Un șoc melancolic de bombă ce crapă,
Văd rânjetul zeului sigur că scapă
Mâine, cretinul, ce roz mă-nfioară,
Un cer peticit cu zdrențe de smoală
Și turmele țării-nvățate să spere
O matematică mulțime de fapte prospere…
Privesc pe fereastră
Pictura de gheață,
Strigoii din vis
Plutesc pe câmp deschis
Și-n fumul de țigară
Văd iarna cum ară
Troiene rotunde
Și vara cum se-ascunde…
Se stinge țigara,
Se duce și seara,
Iar vântul suspină,
O noapte divină
Coboară cu spor
Dar nu am timp de-amor,
M-așteaptă griji mărunte,
Aud că energia-i oprită dinspre munte,
Un plus de-activitate se-așteaptă de la mine
Și pace, și-ascultare, și luptă, și mai bine,
O mare-ntunecată în mintea mea-i întinsă
Și uit o bună parte din ziua care-i stinsă.
În mine parc-un demon
Mă-mbată și mă minte
Și năluciri pe timpul întregii nopți îmi vinde,
Iar mâine, creatorul supremei nopți de veci
Va hohoti-n aceste interioare reci…
Am traversat în grabă camera cu chirie
Îmi scarpin insistent mătreața pe chelie…
Și-mi zic uimit: Ce este, ce am în capul meu?
Îmi stă atât de jalnic și-atârna așa de greu!
Iar casa a pornit să se rotească toată…
Văd luna printre nouri cu spectrul ei de roată
O dâră lung lăsată de coșul singuratic
Și case rătăcite-ntr-un peisaj… reumatic.
Comentarii
Trimiteți un comentariu