Poetul și Muza

Acesta e Poetul

Își sprijină-ntr-un cot sublimul cap,

Iar mintea măiastră și  subtilă

Răstălmăcește-n versuri imaginea iubirii.

 

Apollo însuși pare, cu fruntea luminată

Privire visătoare, încununat de lauri,

Născând spre nemurire crăiasa vieții sale,

Chiar zâna fericirii.

 

Oftează Titanul, își unduie părul,

Dalila, Dalila, puterea e-n el!

Apoi reflectează, căzut în reverie,

La dragostea eternă, la puritatea ei.

 

Aceasta este Muza

Își scoate leneș mâna din plapumă

și-o lasă, inert, pe mâna lui.

Se-ntoarce-ncet și cască, zâmbește obosită

Când el depune-alături, sărutul, de ureche…

Comentarii