Despre o anume revenire

Alerg nebunește spre casa pescarului,

construcția veche din lemn, de pe țărm.

E casa pescarului, asta știu bine,

Eu însumi port beretă și maiou de marinar însă…

Ce vreau să-i zic? Ce vreau? Ah, da!

Pescarule, planeta de-afară ia foc,

ia foc și se apropie necontenit de noi!

Vulcanii ei lansează artificii,

o feerie de culori, albastru, galben, roșu, violet,

iar vântul s-a pornit, ridică-n slăvi nisipul

și biciuie în față acei nebuni hilari…

Teama-i stăpânește pe oamenii din corturi.

Mergeam să văd femeile, o marf-atât de rară,

Dar toate stau pe țărm alături de bărbați

Și urlă, pescarule, gloata murdară,

Așteaptă îngrozită planeta de foc și clipa de apoi.

 

Spre casa pescarului eu alerg înspăimântat.

Am zărit doi ochi privind dintr-un cort,

doi ochi erau, ca două flăcări…

m-au săgetat și sunt vrăjit.

Îmi arătau dorință, mă invitau…

– dar nu înăuntru.

N-am văzut niciodată ce pot ascunde

corturile de piei mereu spulberate de vânt –

mă invitau să nu le rezist,

mă umpleau de lumina lor,

mă seduceau.

M-am smuls din capcană și fug

dar ochii aceia aleargă alături,

magie, posesie, ce am, iubire?

Simt cum se-nvârte cerul cu mine

și norii purpurii, planeta care-i mistuie…

dar explodează noi cratere, iar oamenii se vaită-nfiorător.

 

Eu alerg spre casa pescarului,

demențial mă prăvălesc pe nisipul dunelor,

pescarule, strig, pescarule vine planeta și ne va strivi!

Greu se ajunge la casa pescarului,

construcția veche din lemn, de pe țărm,

ușa cârpită e trasă-ntr-o parte,

urc scările strâmte cât pot de iute,

acolo-i pescarul, cu alți băutori,

ei n-au timp de mine,

sunt prinși în discuții,

pescarule, zic tipului solid, cu caschetă,

– nici nu mă vede –

afară planeta e gata să crape!

– dar n-aud figurile,

sunt prinși, cum spuneam, în discuții.

Ce tipi dubioși se-adună aici!

Este o cârciumă cu bănci și mese de lemn, toți șușotesc…

Indivizii uneltesc, desigur. Ce tipi dubioși!

Pescarule, arunc peste masă c-o sticlă,

Planeta, pescarule, arde și cerul întreg e văpaie!

Ce spui, mă-ntreabă pescarul, ce spui? Ce planetă?

De-afară se-aude un vaiet continuu.

E vântul ori strigătul oamenilor?

– Ce bine-i clădită această casă!

Nimeni nu-i cunoaște vechimea

nici de unde-i adus lemnul

însă bună treabă a făcut constructorul!

 

Ne întoarcem cu toții spre scări, dăm năvală afară…

E-o noapte prea frumoasă și sus e luna plină,

Iar pașii ating, aproape, oceanul de nisip…