Balada unui prinț pierdut

Un prinț rătăcea într-o vreme prin lume

Dar nu era ca orice spectator

Și nici nu i se cunoștea un nume.

Un prinț, un damnat, iar lumea decor.

 

Dormea fără grijă-n castelul de piatră

Când ușa s-a smuls într-un hohot grotesc

Îi zise gardianul: Poftim de te deșteaptă!

Să știi însă, n-am voie din somn să te trezesc.

 

Știa, de bună seamă, cât are să trăiască

În lumea asta crasă, lipsită de vreun rost,

Din somnul fără noimă n-are să se trezească

Astfel că el acceptă rolul acestui prost.

 

De-azi noapte printre gânduri îi zboară un coșmar

Scris: Fără TU nu se poate trăi!

Desigur, orice vis e-un truc imaginar

În care poți mai lesne cunoaște și grăi.

 

Ce aiureală-și zise, ce frază fără sens!

Căscă apoi, în fine, se ridică fudul

Și aranjându-și părul se scărpină intens…

O noapte alergat de acel „tu” majuscul!       

 

În Lume, știe-oricine, ispite fistichii

Te-ndeamnă la păcate, femei și bani și zaruri...

Povața de la mentor: Deci cască bine ochii,

Fii circumspect și gata, renunță la năravuri!

 

Și nu te-ncrede-n alții deși-i numești prieteni.

O șansă au ca tine și-o joacă fiecare.

Se vor iubi pe ei, doar oamenii vicleni,

Mințind, că te adoră vor zice-n gura mare.

 

Cu-aceste arme prințul se-aventură, firește

Mai brav, mai eficace, cu simțul vigilenței,

Și-a fost văzut în drumu-i, un martor povestește,

Grăbind spre locul unde e cornul abundenței.

 

Pretinsul instrument fiind împrumutat,

Degeaba umblă hoții prin sălile boltite,

Muzeul pare azi vetust și deprimant,

Mai sunt expuse numai persoane adormite.

 

Un pas dolofan de prinţes-acum trece

Prin sala-n care pașii contrastelor se-atrag,

El, ferecat în beciul tentantelor farmece

Simți că dintr-o dată îi căzu mersul... drag.

 

„Hai!", ochii foșniră din gene agale,

„Hai, vino!", surâsul chemă din principiu,

„Dar cine ești străine?", spun buzele sale...

„Eu sunt de departe. Am... Dar... Adică... Nu știu...

 

Îmi pare că slujbașii acelui vechi regat

În care-mi duceam traiul cândva, duceau pe umeri

Un membru inutil, urât, degenerat

Și-n burți le fermentau în loc de mațe, creieri.

 

M-am dus la vânătoare, să-i fac rigii pe plac

În ziua-n care soarta-n calvar s-a preschimbat,

Sunt altfel, am strigat văzând alt chip în lac,

Sunt altfel, și-am ajuns din vânător vânat.

 

Deci, observându-mi trupul de ape unduit,

Adulmecat de-ogarii cu ochii suferinzi,

Rebel, mi-am zis atuncea, sunt cerbul hăituit,

Vânat în țara tristă, lipsită de oglinzi."

 

Mergeau de-acu, în urmă se-ncolonau clădiri,

Trăsuri automate fugeau spre oareunde,

Feerice-n palate incandescente becuri

Mimau progresul, iar ei se-apropiau de punte.

 

E-nscris pe un panou înconjurat cu ramă:

„Strict pentru porci" și-alături: „SUNT CALEA LUMINOASĂ"

Interpelă prințesa: Pe tine cum te cheamă?

Elena Coculeana, răspunse-acea frumoasă.

 

Desigur nu-i fecioară, își spuse. Repetați

Se-nşiră zeci de „nu" prin gură-ntre suspine,

Moi forme levantine, cu sânii prea lăsați,

Și-apoi descoperă întreaga ei rușine,

 

Iar buzele zac, parcă unite pe vecie...

Un sentiment perfid precum un joc de poker,

Un soi de balerin purtând-o-n zbor de talie,

O „Invitație la vals" făcută de von Weber,

 

Și-o mică lighioană mișcând ușor prin pântece,

Iubirea... însă vai, o ceață foarte grea

Învăluie-ntâi puntea, peste crăiasă trece

și-apoi dispare prințul din viziunea mea. 

 

Comentarii